Sentimente...

De ceva timp simt ca viata mea nu mai are niciun rost. Ma afund din ce in ce mai adanc in realitatea mea, refuzand sa mai traiesc. Mi-am pierdut zambetul, aproape toate dorintele, dar mi-a ramas vointa si increderea in propriile mele forte, ceea ce inseamna foarte mult pentru mine. Insa mi-e dor de mine, cea copilaroasa...

Si totul e din cauza lui. Din cauza ca m-am straduit prea mult sa ajung la el, dar stiind in interiorul meu ca este imposibil am cazut puternic.. Insa refuz sa raman la pamant. Dorinta arzatoare de a-l imbratisa, speranta si puterea de a crede m-au ridicat de atatea si atatea ori, m-au facut sa renasc din propria cenusa, ca un Phoenix.

Stiu ca e imposibil, si totusi nu vreau sa cred asta. Ma mint zi de zi singura ca exista o cale de a ajunge la el, de a fi impreuna... Desi ne despart atatea si atatea lucruri...
Moartea... m-ar scuti de aceste sentimente ciudate si dureroase. Insa nu vreau sa mor. Stiu ca, daca o voi face, nu voi mai putea niciodata sa incerc sa il ating, sa visez la el... Va fi pierdut pentru totdeauna...

Insa asa, deocamdata traieste prin mine...